Nu exista copii de pe Cartea Funciara. Acesta este un registru public care dovedeste existenta dreptului de proprietate asupra unui imobil.
Este un gen de carte de identitate a imobilului, pastrat in evidenta Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara. In momentul depunerii documentatiei juridice la banca, spre analiza, vanzatorul trebuie sa procure un Extras de Carte Funciara numit Extras de Informare, din care sa rezulte ca imobilul care urmeaza a fi ipotecat este liber de sarcini.
Contractul apartamentului - respectiv contractul de vanzare-cumparare prin care a fost dobandit imobilul de catre vanzator, va fi solicitat de banca in copie, pentru a face dovada provenientei proprietatii.
Vanzatorul nu trebuie sa fie prezent la banca in momentul depunerii dosarului, el trebuie doar sa-i inmaneze cumparatorului copii de pe documentele necesare, cele cerute de banca, in momentul analizei dosarului. Prezenta vanzatorului este necesara doar la semnarea finala a ipotecii si a contractului de vanzare-cumparare dintre el si noul proprietar, respectiv cel care este creditat de banca.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News