Anul 2009 a reprezentat un an complicat pentru bancheri, o adevarata provocare pentru activitatea de creditare din banci. Recesiunea economica, deprecierea leului, cresterea aversiunii fata de risc a bancilor si scumpirea resurselor de finantare au generat din ce in ce mai multe situatii conflictuale intre institutiile de credit si clientii acestora.
In aceasta conjunctura, profesia de mediator bancar a devenit esentiala pentru solutionarea diferendelor pe cale amiabila si evitarea consumarii de timp/ resurse financiare importante prin apelarea la instantele judecatoresti.
Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate. Medierea se bazeaza pe încrederea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile.
Pentru a deveni mediator bancar o persoana trebuie sa fie absolvent al unei institutii de invatamant superior si sa detina calitatea de mediator autorizat in conditiile legii nr 192/2006, prin absolvirea cursurilor pentru formarea mediatorilor acreditate si avizate de Consiliul de mediere. Ulterior, obtinerea certificatului de mediator bancar se face pe baza unor cursuri suplimentare de specialitate.
Institutul Bancar Roman (IBR) a introdus in oferta de programe pentru anul 2010 Cursul Mediator Bancar, care se adreseaza mediatorilor autorizati în conditiile Legii nr.192/2006 înscrisi în Tabloul mediatorilor. Acesta se desfasoara pe parcursul a trei zile si presupune 15 ore de pregatire in sistem rezidential (la sediul IBR). Tematica cursului cuprinde:
o Sistemul bancar din Romania - cadrul institutional, cadrul juridic, pietele monetare si valutare;
o Produsele si serviciile bancare – situatii conflictuale posibile;
o Aspecte teoretice si practice privind activitatea de mediere bancara.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News