top banner

Vocea clientului

Opinii, recenzii și păreri despre produsele financiare

Recenzii servicii financiare

A Mandrei marius
Credit imobiliar de la BCR

cea mai tare dintre ele

cea mai tare dintre ele a fost urmatoarea am luat un credit ipotecar pentru o locuinta ce urma sa se construiasca prin ANL am demarat si terminat procedura de luare a creditului am depus avansul si am intrat in perioada de asteptare pana aici toate bune creditul a inceput sa se deruleze in luna decembrie eu al stat linistit pana prin mai cand am mers la banca sa vad ce se mai intampla nimic deosebit se tragea din avans si mi s a spus ca o sa fiu anuntat cand se va termina ca sa vin sa platesc rate la sfarsitul lunii iunie am mers iar fara sa primesc telefon doamna \"draguta\" mi a spus ca ar fi bine sa ne uitam prin dosar ca poate mai e ceva de semnat surpriya un act aditional la contract facut in decembrie deci in urma cu 6 luni care nu era semnat partea proasta e ca acel act aditional imi modifica perioada de dobanda fixa de la 5 la 2 ani creditul fiind in ron foarte tare am inceput razboiul: ce se intampla daca nu semnez se anuleaza creditul dar de ce nu mi a fost adus la cunostinta pana acum ba dintr o data am devenit clientul problema pana la urma am luat o bucata de hartie si m am adresat in acelasi timp sucursalei locale cat si la bucuresti raspunsul a fost de partea noastra dar fara scuzele de rigoare nasol e ca doamna tot acolo lucreaza nasol pentru banca e ca nu si a atins obiectivul si merge in continuare cu oameni prost pregatiti bine pentru mine ca si client si sfat pentru toata lumea este ca nu am cedat presiunilor obisnuite de altfel ale lucartorului bancar in asemenea stuatii succesuri si la mai putine probleme cu bancile

28-06-2009

A BAlexandru Badea
Card de debit de la ProCredit Bank

angajatii foarte draguti

angajatii foarte draguti, costurile mici singura problema este ca tgerbuie sa astepti 2 saptamani

24-06-2009

V CVViorel Cretu
Cont de economii de la BRD

Atu Cont ... toate produ

Atu Cont ... toate produsele BRD au costuri ascunse, nepublicate, pe care le afli cu intarziere ... cand nu mai ai ce face. De exemplu nu spune nimeni si nu scrie nicaieri ca daca retragi bani din ATU CONT pe 15 sau 16 ale lunii dobanda se calculeaza numai pana pe 14, nu pana pe 15 cum se intelege din brosura. Este cazul tipic BRD ... ciupeli mici dese si enervante. Altfel e o banca buna :)

16-06-2009

D LDiaconu Laurentiu
Internet banking de la Raiffeisen Bank

Sunt extrem de nemultumi

Sunt extrem de nemultumit de faptul ca Raiffeisen Bank nici pana in ziua de astazi nu este in stare sa faca ceva impotriva tentativelor de phishing. Nu trece saptamana sa nu primesc mail in incercarea de a mi se da tzeapa... da io nu ma las fratilor!

12-06-2009

M CMurariu Claudiu
Card de debit de la GarantiBank

Din pacate nu au decat M

Din pacate nu au decat Maestro fiind multe site-uri care nu accepta acest card la plata. Comisionale sunt mici dar functionarul de la sucursala Magheru unde am fost sa-mi iau cardul nu le stia. I-au luat vreo 10 minute sa le afle. De asemenea a spus ca e ilegal sa am doua conturi in aceeasi valuta la aceeasi banca... Sa inteleg ca celelalte banci unde am conturi sunt inafara legii? M-am dus la ei pentru reputatia serviciului de online banking si am plecat de la ei pentru experienta avuta in sucursala. Poate data viitoare :)

10-06-2009

Caută recenzii despre o instituție financiară

Scrie o recenzie