top banner
Un proiect susținut de
BCR

Nea Neluțu și "agentul" FICO

14 Noiembrie 2023 | Autor: Norel Moise

Nea Neluțu și "agentul" FICO

Pexels.com

Spațiul media a fost inundat o bună perioadă de timp de o informație care a produs confuzie: cea legată de scorul FICO și impactul său asupra deciziei unei bănci de a acorda sau nu un credit. În rândurile ce urmează vom lua un exemplu fictiv, iar în partea a doua vom detalia în mod concret ce este FICO, dar și ce ne poate priva cu adevărat de primirea unui împrumut bancar. 

Nea Neluțu e un om simplu, muncitor cu "profesională la bază" (școala veche de instalatori) într-o mică făbricuță de la periferia Capitalei: ca meseriaș câștigă binișor, iar reputația de om care face bine lucrurile e binecunoscută în tot cartierul. Așa că, după încheierea orelor de program, nea Neluțu de abia mai reușește să facă față cererilor. Mulți i-au recomandat să își facă *firmă* dar omul nostru, în simplitatea lui, își știe limitele și nu vrea să se lege la cap când nu îl doare.

De curând, a constatat că ar cam avea și el nevoie să își cumpere un set nou de scule profesionale: în timp a mai înlocuit el una alta, dar acum trebuie să facă o investiție serioasă, ce se măsoară în cinci cifre. Bani mulți, pentru posibilitățile sale, pentru că inflația i-a erodat serios veniturile din ultimii doi ani.

Fiul lui, Paul, student în străinătate (la o facultate cu profil business-administrație), i-a recomandat să facă un credit de nevoi personale. După socotelile făcute de la distanță și cu ajutorul datelor din portalul conso.ro, salariul lui nea Neluțu l-ar face eligibil pentru împrumut. Băiatul îi recomandă însă să nu dea curs primei oferte, ci să stea de vorbă cu mai mulți consultanți bancari, începând chiar cu cel al băncii la care are cardul de salariu (omul nostru regretă acum că nu și-a făcut descoperit de cont, atunci când i s-a propus).

Până să ia la pas agențiile bancare, nea Neluțu s-a speriat de o știre care a ținut capul de afiș al jurnalelor de la ora 19.00: cică băncile s-au înțeles ele să facă nu știu ce "scor" și să nu dea credite la toată lumea. Nu se pricepe el la din astea financiare, așa că l-a chestionat pe fiul său ce este cu acest "agent secret FICO", întruchipare malefică a ceva care vrea să îl țină pe el departe de împrumut și de sculele mult visate!

Paul a reușit, după o discuție lungă pe WhatsUp, să îl convingă să meargă mai departe în demersul său, că banca nu are nimeni nimic cu tine atunci când ești corect față de ea, îți plătești ratele la timp (așa cum a făcut cândva la apartament, apoi la mașina lui Paul) și nu ești client de rea credință.

În linii mari, Paul i-a spus că "agentul FICO" (scorul FICO) e doar un scor orientativ pe care o instituție numită Biroul de Credit îl calculează pentru cei care au luat sau vor să ia un împrumut, în funcție de mai multe criterii: istoricul de plată, datoria curentă, durata contului/conturilor de credit (numărul mediu de luni de la acordarea creditelor), cererea de noi credite (numărul de interogări şi creditele acordate în ultimele 6 luni), mix-ul de credit (tipuri de credite acordate), vârsta persoanei vizate, etc. În funcție de acesta, banca își poate face o idee dacă solicitantul de credit e de bună credință și se achită de obligațiile asumate printr-un contract de credit. 

Nu a înțeles ne-a Neluțu chiar tot: pe "limba" lui a sunat însă foarte clar următoarea frază a lui Paul: scorul FICO ar putea fi tradus prin caracteristica omului care ia bani cu împrumut de a fi corect. Adică "agentul FICO" vine cumva de la "A FI CORECT!"

Deja restul nu mai contează: că e calcul statistic, că are valori între 300 și 850, că există încă de prin anul 2009, toate aceseta sunt simple informații de coloratură.
Omul nostru știe că e de bună credință, iar corectitudinea e principiul său de viață: caz în care, după cum i-a spus Paul, "agentul FICO" (sau "FICORECT", după cum a  reținut el) e de partea sa. Așa că a discutat cu câțiva consilieri bancari și și-a luat creditul de care avea nevoie. Azi e deja în posesia prețioaselor și mult doritelor sale scule profesionale.  

O teorie ceva mai detaliată

Ceea ce voi adăuga în rândurile de mai jos sunt pentru cei ce vor să știe mai multe despre subiect.

Scorul FICO e folosit pentru a evalua probabilitatea ca viitorul debitor să își îndeplinească la timp obligațiile de plată din contractul de credit. El e calculat de către Biroul de Credit, unde sunt înregistrați toți debitorii persoane fizice care dețin credite, încă de la primul lor împrumut. Astfel, în Biroul de Credit apar informații despre creditele pe care un român le are sau le-a avut în trecut la o instituție financiară din țara noastră. Mai exact, în Biroul de Credit figurează tipurile de credite deținute, valorile lor, instituțiile bancare la care au fost contractate, când au fost obținute, când au fost achitate, cât de frecvent au fost luate creditele de către debitori, întârzierile sau restanțele înregistrate de debitori la plata ratelor creditelor respective, dar și alte informații importante și decisive în aprobarea sau respingerea unui anumit tip de credit. 

În baza acestui istoric de creditare, cu date pozitive și negative, Biroul de Credit calculează scorul FICO, evaluează capacitatea de rambursare a debitorului respectiv și identifică riscul de creditare al acestuia. Cu cât înscrisurile din Biroul de Credit sunt pozitive, cu atât scorul FICO este mai mare și, prin urmare, șansele de creditare sporesc. 

Dincolo de scorul FICO, fiecare bancă are stabilite propriile norme de creditare: unele bănci au standarde înalte și acceptă debitori cu un scor FICO ridicat, pe când altele sunt mai relaxate și pot accepta spre creditare și clienți cu scor FICO mediu. Unele bănci pot chiar să răsplătească clienții cu scor FICO mare cu o rată de dobândă mai mică decât marja standard aplicabilă. Totul diferă de la o bancă la alta.

O nuanță ce merită detaliată

Scorul FICO este extrem de bun atunci când ai un istoric pozitiv de creditare, însă scade atunci când înregistrezi întârzieri la plata ratelor, acumulezi restanțe și/sau apelezi într-un timp foarte scurt la multe bănci pentru a afla ce credit ți se potrivește, iar acestea te interoghează în Biroul de Credit. Interogările repetate în Biroul de Credit realizate de instituțiile bancare într-un timp foarte scurt, scad scorul FICO și, implicit, diminuează probabilitatea acordării creditului dorit.

Am discutat cu profesioniștii din branșă despre acest ultim aspect, iar lucrurile nu stau chiar așa cum vor unii să pară. Multora li se părea greu să înțeleagă de ce sunt penalizați atunci când doresc să discute cu mai multe bănci pentru a găsi varianta optimă de creditare (unii au spus chiar că le e lezat dreptul de a alege în mod informat).

Realitatea însă e mai nuanțată: până în urmă cu vreo 5 ani (mai exact până la intervenția ANPC), orice interogare a Biroului de Credit era una penalizatoare pentru scorul FICO. Din acel moment lucrurile s-au schimbat: astăzi există două tipuri de interogări, tratate în mod diferit:
•    Interogarea simplă, cea făcută atunci când doar te interesezi de condițiile în care ai putea lua un credit. Aceasta nu impactează scorul FICO!
•    Interogarea făcută în condițiile în care faci efectiv cerere de credit (și, teoretic, dacă depui mai multe cereri concomitent e posibil să obții mai multe împrumuturi și să te supraîndatorezi). Aceasta va impacta scorul FICO, exact din motivul expus în paranteza de mai sus.

Niciunul din bancherii cu care am discutat nu a exclus ca dintr-o eroare umană sau de soft, în cererea de interogare către Biroul de Credit să poată apărea erori: de exemplu, în loc de codul pentru interogarea simplă, de shopping, cum i se mai spune, să fie trecut codul aferent solicitării de credit. Dar acestea sunt excepțiile, și nu regula!

Un alt aspect ce trebuie menționat e faptul că, în scorul FICO, ponderea interogărilor e una foarte mică, deci influența sa e nesemnificativă.

Trebuie să facem și precizarea că orice persoană care se consideră cumva defavorizată, are posibilitatea, în mod GRATUIT, să solicite de la Biroul de Credit evoluția/situația scorului său, astfel încât să poată vedea eventualele anomalii, dar și cei mai importanți factori care îi diminuează scorul. Cererea se poate face online, după ce te înregistrezi cu un cont pentru care ai nevoie doar de o adresă de mail și un număr de telefon pe care l-ai avut în relațiile tale contractuale anterioare cu băncile.

Aș vrea să subliniez încă odată faptul că decizia de aprobare sau de neaprobare a unui credit este luată de bănci în funcție de mult mai mulți factori, nu doar în baza valorii scorului FICO! 

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Banchereza

Alte Articole

De la monedă la criptomonedă, departe de criptoactive

De la monedă la criptomonedă, departe de criptoactive

Zi de zi ne lovim de o noțiune care pare să fi luat ochii tuturor: banii. Indiferent că vorbim de bancnote, monede (bani fizici) sau sume în conturi (bani scripturali), nu cred că mai e nimeni pe lumea asta care să nu îi prețuiască (până la idolatrizare). Noțiunea de bani sau monedă suscită însă și destule confuzii, mai ales în societatea contemporană, când încercăm să mutăm totul înspre digital.

21 Noi 2024 | Banchereza
Dilema lui Alex: chirie pe termen lung sau credit ipotecar?

Dilema lui Alex: chirie pe termen lung sau credit ipotecar?

Mulți dintre tinerii absolvenți se confruntă la terminarea unei facultăți în alt oraș decât cel natal, cu dilema: chirie sau proprietate (cu ajutorul creditelor ipotecare). Cum și în funcție de ce trebuie să decidă fiecare, încercăm să vă arătăm în textul de mai jos.

13 Noi 2024 | Banchereza
Câteva sfaturi simple ce vă pot feri de golirea conturilor de către hackeri

Câteva sfaturi simple ce vă pot feri de golirea conturilor de către hackeri

Digitalizarea, confortul sporit adus de posibilitatea accesării serviciilor bancare de la distanță, sunt câștiguri prețuite în ultimii ani de tot mai mulți clienți. Ele vin însă la pachet și cu riscuri în creștere, pe parte de securitate cibernetică. În general, pentru a evita capcanele ce ne pot goli conturile sau ne pot îndatora fără să știm, e bine să fim atenți la modul în care tratăm interacțiunea virtuală cu banii noștri. Iar vara, când lumea e mai relaxată și vigilența mai scăzută, parcă și valurile de atacuri cibernetice cresc.

28 Aug 2024 | Banchereza
Concediul lui Ionel și banii pentru vacanță

Concediul lui Ionel și banii pentru vacanță

Suntem încă în perioadă de vacanțe: mult așteptatul moment al reumplerii bateriilor descărcate de stresul cotidian a sosit. Cum ne pot ajuta produsele financiare în această situație sunt sigur că e lucrul la care ne gândim cel mai puțin. Și nu vorbim acum doar de banalul card, care îți ține în siguranță banii chiar și atunci când pleci la mare distanță de casă. Sau de polița de asigurare care ne poate feri de necazuri pe timpul vacanței.

26 Aug 2024 | Banchereza

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul