Poate tocmai de aceea e atat de greu de raspuns la intrebarea „cand e bine sa ma apuc sa investesc intr-o pensie privata?”, pentru ca niciodata nu punem intrebarea din acelasi loc.
Totusi, exista raspunsuri la aceasta intrebare. Ideal, spune Andrei Buruiana, expert BCR Pensii si profesor la Scoala de Bani, „e bine sa te apuci in momentul in care ti-ai pus intrebarea”. Adica, cu cat mai devreme, cu atat mai bine.
Tot Andrei ne ajuta sa punem parametrii corect in ecuatie, astfel incat sa avem o perspectiva cat mai clara asupra lucrurilor. E cumva ca la scoala, cand nu stiai sa rezolvi o problema, dar cand primeai rezultatul vedeai imediat demonstratia, luand-o pe fir invers, de la rezultat la necunoscutele din ipoteza.
Pensia „de stat” (pensia Pilonul I) este corelata cu salariul de-a lungul carierei profesionale. Previziunile
Comisiei Europene (care iau in calcul, pe fiecare tara in parte, evolutia veniturilor, a economiei, demografia etc.) arata ca, in Romania, in 2050, pensia de stat va reprezenta aproximativ 31% din ultimul salariu al angajatului. Ca reper, se poate lua salariul din mijlocul carierei profesionale, in jurul varstei de 40-45 de ani.
La aceasta se mai adauga pensia privata obligatorie (Pilonul II), astfel ca, la retragerea din activitate ne putem astepta, conform aceluiasi studiu la o pensie de aproximativ 36% din salariu. Daca raportam acest procentaj la un salariu de 1.000 de euro (luam o suma rotunda, dar fiecare o modifica in functie de situatia lui particulara), vom iesi la pensie cu un venit lunar de aproximativ 360 de euro.
Studii despre bunastarea pensionarilor arata ca, pentru un trai decent, lipsit de griji la varsta a treia, pensia ar trebui sa echivaleze cu 80% din salariul mediu din ultimii ani de cariera. Daca ne raportam la acelasi salariu de 1.000 de euro, vedem ca o pensie acoperitoare inseamna 800 de euro pe luna, din care statul, conform studiului Comisiei Europene, ar urma sa furnizeze mai putin de jumatate, 360 de euro.
Noi trebuie sa acoperim inca 440 de euro in fiecare luna. Asta inseamna 5.280 de euro pe an, inmultit cu 20 de ani (speranta de viata dupa iesirea la pensie) rezulta 105.600de euro.
De unde facem rost de ceilalti 440 de euro lunar? De unde facem rost de o suma de peste 100.000 de euro? De-aici trebuie pornita discutia. Chiar daca suma poate parea ametitoare, un lucru e clar: cu cat ne apucam mai devreme sa economisim pentru batranete, sa investim intr-un fond de pensii, cu atat avem mai mult timp la dispozitie pentru a ne atinge obiectivul.
In materialele urmatoare vom prezenta cum functioneaza pensiile private si cum le putem accesa, astfel incat sa ne apropiem cat mai mult de obiectivele propuse.