Chiar daca parasesc mai greu casa parinteasca, tinerii din Romania sunt mai putin afectati de somaj decat cei din restul UE. Educatia joaca un rol important in gasirea unui loc de munca, cei cu studii superioare fiind avantajati.
Statisticile europene arata ca barbatii parasesc mai greu casa parintesaca decat femeile, conform raportului Eurostat Tinerii in Europa. In Romania si Bulgaria, se inregistreaza cea mai mare discrepanta intre barbati si femei, din acest punct de vedere.
In Romania, varsta medie la care barbatii se muta din casa parintilor este de aproximativ 30 ani si 27 pentru femei. Astfel, diferenta este de 3 ani, fata de numai 1 an in tari precum Spania sau Marea Britanie.
Varsta cea mai scazuta de la care tinerii nu mai locuiesc cu parinti coboara pana la 23-24 ani in tari precum Finlanda, Franta si Olanda.
La polul opus sunt tari ca Bulgaria, Slovacia si Slovenia, unde tinerii pleaca de acasa la peste 31 ani. Tendinta este ca in tarile care au aderat mai tarziu in UE acest indicator sa aiba valori mai ridicate. Tinerii amana plecarea din casa parintilor, in principal, din motive materiale.
Tinerii cu studii superioare isi gasesc mai usor un job
In ceea ce priveste intrarea pe piata muncii a tinerilor, acestia intampina frecvent probleme in gasirea unui job. In acest sens, nivelul de calificare joaca un rol important: cei cu studii superioare isi gasesc mai usor un loc de munca.
Romania are o situatie buna in ceea ce priveste rata somajului in randul persoanelor intre 25 si 34 de ani. Nivelul acestui indicator pentru Romania este mai mica decat media UE.
In randul tinerilor cu un nivel scazut de calificare, rata somajului este de 10,1%, cu peste 9 procente mai redusa decat media din UE, iar pentru cei cu studii medii rata somajului este de 6,1%.
Cei mai avantajati sunt tinerii cu studii superioare, in randul carora rata somajului este de 2,7%, cu peste 3 procente mai scazuta decat media UE.
Cele mai mici rate ale somajului in randul tinerilor le gasim in tari precum Olanda, Malta si Cipru, iar cele mai ridicate in Slovacia, Cehia si Letonia, se precizeaza in raportul Eurostat.
Contractele part-time, solutie de compromis
In tarile unde tinerii isi gasesc mai greu joburi permanente, ei isi indreapta atentia spre locurile de munca temporare.
In UE, 4 din 10 tineri angajati cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani aveau un contract part-time. Motivele principale care stau la baza acestui fapt sunt nevoia de experienta in munca si lipsa oportunitatilor de angajare permanenta.
Conform raportului Eurostat, joburile temporare sunt apreciate cel mai mult in Spania, Polonia si Portugalia, unde peste 60% din tinerii angajati aveau contracte temporare de munca.
Romania este una din tarile cu un nivel scazut al numarului de angajati cu contract temporar de munca – doar 4,3% din tinerii cu un loc de munca. Acest lucru se explica prin faptul ca ei gasesc mai usor joburi permanente.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News