In ciuda ingrijorarilor privind stabilitatea monedei euro, economistii considera ca deprecierea acesteia in raport cu dolarul va ajuta tarile din zona euro sa depaseasca criza prin cresterea competitivitatii. Metoda este sugerata si de Nouriel Roubini, economist la Universitatea din New York, care a anticipat cea mai recenta criza mondiala.
“Zona euro si statele din periferie s-au confruntat nu numai cu o problema de datorii si deficite, dar si cu o problema de competitivitate”, a precizat Nouriel Roubini, economist la Universtitatea din New York, in cadrul Forum Invest 2010.
Roubini a fost supranumit Doctor Doom deoarece a fost printre putinii specialisti care au anticipat actuala criza mondiala inca dinainte de existenta vreunui semnal evident.
Conform lui Roubini, statele din Uniunea Europeana au pierdut mare parte din pietele pe care exportau, in anii premergatori crizei, in favoarea tarilor asiatice. Pentru a recastiga insa competitivitatea propriilor produse, tarile europene ar trebui sa recurga la reforme dificile si de lunga durata.
“O solutie ar reprezenta-o cativa ani de deflatie, insotiti de o recesiune severa. Nu este insa o solutie care ar putea fi acceptata”, a declarat Nouriel Roubini.
O alta solutie ar fi cea adoptata in trecut de Germania, bazata pe reforme drastice si mentinerea in frau a cresterilor salariale. Totusi, acest proces a durat 10-12 ani.
“Deflatia nu functioneaza, restructurarile dureaza prea mult si atunci solutia care ramane este deprecierea monedei euro. Scaderea euro va continua si vom avea o crestere de competitivitate”, a prezis Roubini.
Opinia este impartasita si de specialisti mai apropiati mediului european. Conform ministrului de finante din Bulgaria, Simon Djankov, deprecierea euro este benefica pentru competitivitatea zonei.
“Daca euro va mai pierde mult teren, mi-as face griji pentru exporturile Statelor Unite, in special in conditiile in care si acestea se confrunta cu un deficit comercial foarte mare”, a mentionat Djankov.
Criza aduce si lucruri bune
In regiunea Europei de Est, situatia se prezinta oarecum mai bine decat pentru restul tarilor din cadrul Uniunii. Asta deoarece tarile est-europene vor fi primele beneficiare ale fluxurilor de capital si relocarilor cauzate de criza financiara.
“In urmatorii 2-3 ani va exista un flux mare de investitii catre est, in special din relocarea fabricilor din Europa Occidentala. Criza este in final un ajutor pentru ca Europa de Est sa devina un producator major de bunuri si un exportator important”, a concluzionat Djankov.
O parere similara are si Roubini, care vede in tarile din zona un potential mult mai mare pentru anii urmatori, in conditiile in care acestea pornesc de la o baza mult mai redusa, iar o mare parte din activitatea de productie se va muta in est.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News