In 2006, cresterea preturilor a inregistrat cel mai mic nivel din perioada de tranzitie. Inflatia s-a situat la numai 4,87%, incadrandu-se pentru prima oara in tinta urmarita de banca centrala. Rezultatul este surpinzator daca tinem cont de faptul ca nimeni nu se astepta la aceasta performanta in urma cu an, inclusiv reprezentantii BNR.
In februarie 2006, banca centrala mentiona in Raportul asupra inflatiei ca ?scenariul de baza al proiectiei plaseaza rata anuala a inflatiei la sfarsitul anului 2006 la circa 1,6 puncte procentuale peste tinta centrala de 5 la suta ?. Din fericire, de aceasta data, BNR s-a inselat destul de mult. Temerile bancii centrale erau legate de faptul ca preturile la marfurile alimentare volatile (cele de la legume, fructe si oua) vor creste mai alert iar cursul de schimb se va situa la un nivel ceva mai ridicat pe parcursul anului. Ambele estimari au fost insa gresite. In realitate, evolutiile au fost total opuse, iar tocmai factorii de care banca centrala se temea au fost cei care au contribuit decisiv la atingerea tintei de inflatie.
Preturile alimentare de-abia au crescut anul trecut, avansul consemnat pe tot parcursul lui 2006 fiind de numai 1,07%. Legumele s-au ieftinit cu aproape 15%, iar pretul la fructe a scazut usor. Doar ouale au justificat partial temerile BNR, insa cresterea a fost in linie cu evolutia generala a preturilor (+4,85%).
Cea mai mare crestere s-a inregistrat pe segmentul marfurilor nealimentare (+8,3%), in special ca urmare a majorarilor de taxe si ajustarilor la preturile administrate. De exemplu, tigarile s-au scumpit cu 28%, in timp ce tarifele la energia electrica, gaze si incalzirea centrala s-au umflat in medie cu 17,5%.
Aliatul de baza al bancii centrale in atingerea obiectivului de inflatie a fost, ca si in anii din urma, cursul de schimb. Atunci cand moneda nationala se intareste, acest lucru influenteaza favorabil evolutia preturilor. Pretul bunurilor de import scade, iar producatorii interni sunt mai putin tentati in a majora propriile preturi.
Daca la inceputul anului, raportul EUR/USD se situa la 3,68, in ultima zi din 2006, leul se tranzactiona la numai 3,38 in raport cu euro. Astfel, leul s-a apeciat in termeni nominali fata de moneda unica cu 8%. Daca tinem cont si de evolutia preturilor din Romania si din UE, reiese ca leul s-a apreciat in termeni reali cu peste 10% fata de euro.
Pentru perioada urmatoare, BNR si-a propus ca inflatia sa scada la 4% in 2007 si la 3,8% in 2008, cu un interval de variatie de un punct procentual, in sus sau in jos. Conform ultimului Raport asupra inflatiei, cresterea preturilor in acest an este estimata a se situa la 4,7%, principalele motive de ingrijorare ale bancii centrale fiind de aceasta data ritmurile inalte de crestere ale investitiilor si consumului, sustinute inclusiv de politicile bugetare si de venituri.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News