Se spune ca de la aparitia lor incoace, banii ar fi progresat permanent. Evolutia lor a inclus printre altele schimbarea formelor monetare, a conditiilor de utilizare si cresterea rolului in economie. Intre timp insa, progresul a scapat de sub control, iar oamenii se intorc la inceputuri pentru a face fata exodului monetaresc din buzunarele lor.
Actuala criza mondiala – financiara si economica – poate fi atribuita unei singure trasaturi care defineste fiinta umana: Comoditatea. De ce?!
La originile crizei financiare s-au gasit finantisti, bancheri sau traderi care au dorit sa faca bani usor, speculand cu titluri de valoare extrem de riscante – comoditate. Criza s-a raspandit dincoace de ocean din cauza altor specialisti europeni, dornici de castiguri fara prea mult efort, care au speculat pe specula altora – din nou comoditate. In spatele fiecarei inventii umane se afla dorinta de a realiza intr-un fel mai comod decat pana la acel moment un anumit lucru sau un anumit proces: roata a facut transportul mai comod; telefonul a “comodizat” comunicatiile; internetul ne-a facut atat de comozi, incat nici nu mai trebuie sa ne deplasam fizic pentru a ne “intalni” cu prietenii.
In vremuri de rastriste insa, oamenii par a fi dispusi sa renunte la comoditate. Actuala criza financiara si economica ii determina pe unii sa se intoarca la origini si sa incerce sa reinvie trocul, cel putin ca forma temporara de supravietuire pana la relansarea economiei.
In Argentina opereaza peste 500 de asa numite “cluburi de barter”. Cel mai mare dintre acestea, situat in cartierul Bernal din Buenos Aires, a trebuit sa isi gaseasca in sediu mai mare datorita ritmului de crestere a participantilor. Numarul lor s-a dublat din 2008 incoace. Oamenii schimba intre ei de toate: de la imbracaminte si articole scolare pana la serviciile unui dentist, ale unui zidar sau meditatii pentru copii. Pe langa achizitia unor bunuri sau servicii fara bani, ce lipsesc din cauza crizei, oamenii redescopera si mandria de a avea niste aptitudini care, in lumea dominata de bancnote, nu erau apreciate deloc.
Firmele nu sunt nici ele la adapost de criza. Un recent exemplu din Romania a socat piata media. Distribuitorul de presa Rodipet le-a propus editorilor intr-o scrisoare o forma de barter pentru stingerea datoriilor. Cu alte cuvinte, in loc de bani, editorii vor primi de la cartele Orange, la proprietati imobiliare si bonuri de cazare in hotelurile detinute de grupul Awdi, proprietarul Rodipet. Distribuitorul si-a motivat decizia prin fluxul de lichiditati care s-a diminuat considerabil din cauza conjuncturii economice defavorabile.
Revigorarea trocului se petrece actualmente insa la scara si mai mare. Unele state practica barterul in acorduri internationale. Pe 12 mai, Venezuela si Portugalia au semnat un contract in valoare de 1 miliard USD care prevede schimbul de petrol sudamerican contra hrana europeana. Acesta este doar cel mai recent acord initiat de presedintele Hugo Chavez in ultimul an. Anterior Venezuela a platit petrol Ecuadorului pentru orez, iar Argentinei pentru lapte, carne de vita si pui. Unii economisti apreciaza ca aceste schimburi marfa contra marfa sunt contraproductive, din cauza ca reduc drastic intrarile de valuta in acele state. Dar ce sa faci daca banii oricum nu sunt suficienti pentru relatii comerciale “moderne”?
Comoditatea ne-a insotit de la inceputurile existentei noastre, iar dorinta de confort se regaseste si ca factor determinant al evolutiei banilor. La inceputurile umanitatii, schimburile comerciale erau derulate prin troc. Oamenii schimbau intre ei diferite produse, iar acestea se numesc in teoria economica moderna “bani-marfa”. Specificul acestei forme de plata este ca ea era atat etalon valoric, cat si marfa per se. Fusese singura perioada din existenta mijloacelor de plata in care valoarea de schimb a banilor-marfa se stabilise ca fiind egala cu valoarea de intrebuintare a bunului respectiv.
Existenta banilor-marfa este sinonima cu rationalitatea schimburilor comerciale. Un crescator de animale, de exemplu, nu ar fi cedat niciodata mai multe vaci din propriul stoc decat utilitatea adusa lui de cateva zeci de kilograme de grau. Acelasi comportament se aplica si vanzatorului de grau, astfel incat schimbul marfa contra marfa a reprezentat o era economica, in care piata se autoreglementa intr-adevar la gradul de maxima utilitate a tranzactiilor derulate. Cererea si oferta dictau regulile jocului fara niciun fel de imixtiune sau ajustare artificiala din partea unei autoritati. Iar notiunea de inflatie era inexistenta.
Cu timpul s-a dovedit insa ca mersul la targ cu animale sau alte produse in vederea schimbului era anevoios. Oamenii si-au dorit ceva mai comod, ceva mai mic si mai usor de transportat – asa au aparut banii cu baza materiala, in prima instanta fiind alese metalele pretioase. Avantajele galbenilor erau multiple: incapeau in buzunar, puteau fi usor gestionati ca masa monetara si aveau functie de tezaurizare, adica erau utilizati ca mijloc de acumulare a averii.
Marele dezavantaj il reprezentau costurile de productie, in special cele de extractie a minereului. Dar tocmai aceste “minusuri” confereau banilor din aur stabilitatea necesara unei economii functionale. Aurul avea o valoare instrinseca bine definita, iar corelarea banilor cu niste rezerve naturale limitate si greu accesibile era responsabila pentru rationalitatea utilizarii acestora.
...pana la statul-Dumnezeu
Comoditatea fiintei umane a determinat evolutia ulterioara a banilor. Aurul a fost inlocuit de metale nepretioase, pentru ca apoi sa apara bancnotele moderne. Dar odata cu ele au aparut si problemele specifice pietei monetare: inflatie, dezechilibre, abuzuri si speculatii. Banii – respectiv materialele din care sunt confectionati – nu mai au o intrebuintare directa. Valoarea de schimb nu mai este intrinseca si nici nu este reglementata exclusiv de piata. Ea este garantata de catre emitent.
Comoditatea ne-a adus in stadiul in care statul, prin autoritatea emitenta, se joaca de-a Dumnezeu. "Dixitque Deus fiat lux et facta est lux" – Dumnezeu a spus sa fie lumina si lumina se facu. La fel si statul a spus sa fie bani, iar banii, corelati exclusiv cu autoritatea statala, au migrat la noi in portofele in loc sa ramana in grajduri, hambare sau zacaminte de aur.
Se pune pe buna dreptate intrebarea: “Nu este lumea prea globalizata pentru aceasta forma de comert bazata pe subzistenta?”
La nivel mondial, barterul clasic este imposibil de introdus. Economia functioneaza cu societati multinationale care fragmenteaza productia in mai multe tari, iar o compensatie fizica fara bani este de neimaginat. De asemenea, societatea moderna ar trebui sa depaseasca un obstacol cultural si sa gaseasca un raspuns la intrebarea daca poate renunta la bani, care au devenit intre timp un element al identitatii personale. Ce-ar fi fost Germania federala fara Marca? Anglia fara Lira Sterlina si America fara Dolar?
Totusi ne putem imagina o forma moderna de troc. Barterul poate avea un viitor in sensul in care societatea ar redescoperi atractivitatea notiunii de cooperare. Schimbul marfa contra marfa nu trebuie sa fie astazi sinonim cu subzistenta si nu trebuie sa reprezinte o alternativa la economia moderna. El ar putea reprezenta o evolutie a capitalismului bazata pe economia reala, nu exclusiv pe profituri financiare si ar avea un vast potential de relansare a economiilor in dezvoltare.
Pe termen lung, trocul nu se va impune asadar in forma sa traditionala. El va fi utilizat punctual ca masura de depasire a crizei economice pe care o traversam. Dar tocmai faptul ca aceasta forma preistorica de schimb reprezinta o solutie de iesire din haosul modernitatii ar trebui sa ne faca sa intelegem cat de adanca este criza si cat de dramatica saracia multora.
Laurentiu Diaconu-Colintineanu este redactor la postul de radio Deutsche Welle.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
