Randurile bancilor care reduc avansul la creditele ipotecare, dupa ce l-au crescut substantial in urma cu cateva luni, se ingroasa. Dupa BCR si Piraeus Bank, CEC Bank anunta ca ofera credite ipotecare cu avans redus, dar la o dobanda putin mai mare decat oferta standard si doar in orasele mari.
Banca deruleaza o campanie, in perioada 01 septembrie - 31 decembrie 2016, pentru promovarea creditelor ipotecare in lei pentru cumpararea si construirea de locuinte, potrivit unui comunicat al bancii.
Campania vizeaza creditele in valoare de cel mult 250.000 euro (echivalent in lei), suma care reprezinta si plafonul maxim pana la care este acceptata darea in plata. In plus, este vorba doar de imprumuturile destinate cumpararii si construirii de locuinte in Bucuresti sau in orasele resedinta de judet din Romania.
Avansul scade la 20%, dar creste dobanda
Pentru clientii care indeplinesc conditiile mentionate, avansul minim solicitat de banca poate sa scada la 20%, fata de 30% in oferta standard.
Dar, in cazul in care clientul opteaza pentru un avans cuprins intre 20% si 30%, dobanda va fi ROBOR la sase luni plus 2,4% pe an (in cazul in care creditul se achizitioneaza la pachet cu un card de credit), respectiv ROBOR la sase luni plus 2,5% (fara card de credit).
Pentru oferta cu avans minim standard, de 30%, nivelul dobanzii practicate va fi ROBOR la sase luni plus 2,15% pe an (in cazul in care creditul se achizitioneaza la pachet cu un card de credit), respectiv ROBOR la sase luni plus 2,25% pe an (fara card de credit).
Banca precizeaza ca indicele ROBOR la sase luni este actualizabil semestrial in prima zi lucratoare a semestrului, iar pentru semestrul in curs valoarea luata in calcul este cea din data de 1 iulie 2016, respectiv 1,06%.
”Creditele ipotecare in lei pentru cumpararea si construirea de locuinte se acorda pe o perioada de pana la 35 de ani, cu o perioada de gratie avantajoasa. Clientii au posibilitatea de a rambursa anticipat fara comision, precum si de a rescadenta/reesalona creditele contractate. Pot fi achizitionate inclusiv locuintele executate silit de CEC Bank sau de alte institutii de credit, fara evaluare”, se subliniaza in comunicatul bancii.
Care sunt bancile care au redus avansul la ipotecare?
CEC Bank a majorat la 30% avansul pentru creditele ipotecare sub 250.000 de euro (sau echivalent lei) la inceputul luni mai, dupa publicarea in Monitorul Oficial a Legii 77/2016 privind darea in plata. Tot atunci, banca a anuntat ca, din cauza nivelului crescut al riscului in contextul Legii Darii in Plata, atat in cazul creditelor pentru cumparare si construire de imobile, cat si in cazul creditelor de nevoi personale si de refinantare, garantate cu ipoteca imobiliara, marja de dobanda aplicabila creste cu un punct procentual in cazul creditelor in lei, respectiv 2 puncte in cazul creditelor in valuta.
Anuntul CEC Bank privind oferta de credite ipotecare cu avans de 20% vine dupa ce BCR a anuntat, in doua etape, masuri similare. Aceasta din urma a anuntat reducerea avansului la ipotecare la 25%, fata de 35% oferta standard, pentru locuinte situate in 42 de localitati, iar pentru creditele pe maxim 20 de ani avansul poate sa scada la 15% in aceleasi orase.
Si Piraeus Bank s-a razgandit in ceea ce priveste avansul minim cerut clientilor pentru un credit ipotecar in lei. Banca a decis sa reduca avansul la 20% dupa ce la mijlocul lunii mai il urcase la 40%.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News