Banca Transilvania a obtinut un profit net de 65,67 milioane lei in primele 6 luni ale acestui an, dublu fata de aceeasi perioada din 2010. Costul cu provizioanele a scazut cu 11%.
Portofoliul de credite a inregistrat o crestere de 7%, preponderent in lei, soldul ajungand la 14,26 miliarde lei la finele lui iunie 2011. Mai mult de jumatate din portofoliu este format din credite acordate companiilor (aproximativ 61,8%).
Soldul provizioanelor a crescut cu 19% în primele 6 luni ale acestui an, la 1,6 miliarde lei, insa cheltuielile nete cu provizioanele inregistrate in primul semestru au scazut cu aproape 11%, la 295 milioane lei.
Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezinta 8,32% din totalul portofoliului de credite, in primul semestru al anului 2011.
Raportul credite/depozite s-a mentinut subunitar, valoarea acestuia fiind de 0,78, la 30 iunie 2011. De asemenea, rata de solvabilitate este la un nivel confortabil, de 12,09%.
In ceea ce priveste veniturile din operatiuni financiare, nivelul acestora au crescut cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar veniturile din dobanzi au urcat cu 2%.
Profitul operational a fost de de 380,49 milioane lei, in conditiile in care cheltuielile pe acest segment au crescut cu 9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 366 milioane lei.
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News