top banner

Profitul net al Erste a urcat cu peste 5% in primul semestru din 2011

29 Iulie 2011 | Autor: Conso

Profitul net al Erste Group a urcat cu 5,2% in primele 6 luni din 2011 fata de perioada similara din 2010, pana 496,3 milioane euro, pe fondul reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante.
Costul cu provizioanele de risc pentru imprumuturile neperformante a scazut cu 13,3% in prima jumatate a anului, pana la 940 milioane euro. Pe de alta parte, in trimestrul II, fata de primele trei luni ale anului, costul de risc s-a majorat cu 4,3%, la 479,9 milioane euro, in principal pe fondul masurilor de limitare a riscului pe segmentul de corporatii si investitii.
Calitatea creditelor s-a imbunatatit semnificativ in Republica Ceha, Slovacia si Austria, dar a continuat sa fie sub presiune in statele cu o revenire mai lenta a economiei, precum Ungaria si Romania.
Rata creditelor neperformante raportata la totalul creditelor a crescut la 7,9% la finele primul semestru din 2011 (de la 7,6% la finele anului trecut), iar rata de acoperire a acestora s-a imbunatatit la 60,6% (comparativ cu 60% in decembrie 2010).
In acelasi timp, rezultatul net al grupului a fost sustinut totodata si de rezultatului operational, care a scazut usor, cu 1,2%, la 1,97 miliarde euro.
Venitul operational a inregistrat un avans usor in primul semestru al anului comparativ cu prima jumatate din 2010, pana la 3,9 miliarde euro, in contextual unei cresteri de 0,2% a venitului net din dobanzi si cu 3,6% a venitului net din tranzactionare. Acestea au compensat diminuarea venitului net din taxe si comisioane cu 1%.
Pe de alta parte, introducerea unei taxe bancare in Austria si Ungaria a avut un impact negativ asupra profitabilitatii, cheltuielile aferente acestei taxe ajungand la 95,6 milioane euro inainte de impozitare, potrivit raportului Erste Group.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Comparații

Asigurări RCA

Asigurări RCA
  • Alegi cea mai bună asigurare
  • Plătești online cu cardul
Compară
Educație financiară

Banchereza, pe înțelesul tuturor

  • Te ajutăm să înțelegi mai ușor contractele bancare
  • Vorbim în termeni simpli, pe înțelesul tău
  • Sfaturi financiare pentru consumatori
Citește

Un proiect susținut de

BCR

Investitii

Alte Articole

Pe termen lung, refuzul riscului duce la diluarea puterii de cumpărare

Pe termen lung, refuzul riscului duce la diluarea puterii de cumpărare

În condițiile în care volatilitatea a revenit pe piețele de capital odată cu războiul tarifelor vamale, am trecut în revistă strategiile posibile ale investitorilor locali cu Mihai Purcărea, CEO BRD AM.

16 Apr 2025 | Investitii
Prudența este cuvântul de ordine și pe piața fondurilor mutuale

Prudența este cuvântul de ordine și pe piața fondurilor mutuale

Dinamica pieței fondurilor deschise, strategia investitorilor, creșterea popularității ETF-urilor, instrumentele care lipsesc pieței locale au fost printre temele abordate în discuția purtată de Conso cu Horia Gustă, Președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).

10 Apr 2025 | Investitii
E bine sa ne diversificam portofoliul cu active in alte valute?

E bine sa ne diversificam portofoliul cu active in alte valute?

Deteriorarea deficitelor, incetinerea economiei, cresterea costurilor de refinantare si o politica fiscala mai restrictiva ar putea determina investitorii locali sa nu mai mizeze doar pe active in lei.

19 Dec 2024 | Investitii
Actiunile TTS ofera invataminte utile pentru investitori

Actiunile TTS ofera invataminte utile pentru investitori

In incercarea lor de a calcula pretul actiunilor ca un anumit multiplu fata de profitul raportat, investitorii n-ar trebui sa ignore caracterul exceptional, uneori irepetabil, al acelui profit.

20 Noi 2024 | Investitii

TE AJUTĂM SĂ-ȚI FACI CALCULELE

Calculatoare

Credit maxim

Calculează suma maximă pe care o poți împrumuta în funcție de venitul tău

Rate credit

Calculează rata lunară, DAE și graficul complet de rambursare la creditul tău

Refinanțare credit

Calculează suma pe care o poți economisi dacă îți refinanțezi creditul